Bulgaria a anunțat marți, 9 iunie, că va înceta transferurile de armament către Ucraina. Decizia vine sub noul guvern condus de premierul Rumen Radev, fost președinte și critic de lungă durată al sprijinului militar acordat Kievului.
Ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoianov, a explicat motivul în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit acestuia, razboiul s-a transformat într-un conflict poziţional, iar furnizarea de armament suplimentar nu ar face decât să provoace pierderi de vieți omenești fără să schimbe substanțial situația pe teren. Stoianov a susținut că a venit momentul să se caute o „pace justă, determinată de ambele părți”, implicit revenind la o linie deschisă către negocieri directe cu Moscova.
Radev a câștigat alegerile parlamentare din 19 aprilie pe o platformă care critica explicit ajutorul militar. Acum, noua majoritate parlamentară a convertit retorica electorală în politică de stat. Schimbarea nu e surprinzătoare pentru observatori atenți ai politicii bulgare, dar are implicații reale pentru lanțul de aprovizionare al Ucrainei în regiunea Balcanilor.
Bulgaria a fost o sursă discretă dar importantă de armament pentru Kiev din martie 2022 până acum. Având stocuri masive de arme din época sovietică — obuze, muniție, sisteme de rachete — Sofia a jucat un rol crucial mai ales în primele luni ale invaziei, când Ucraina avea nevoie urgentă de arme compatibile cu sistemele sale vechi. Treisprezece pachete de ajutor militar au tranzitat granița în acel interval, o cifră modestă pe hârtie dar substanțială pentru capacitățile unei armate sub presiune.
Decizia bulgară nu izolează Ucraina complet. Alte țări NATO și UE continuă să furnizeze armament, iar aprovizionarea logistică prin Polonia, România și alte căi rămâne deschisă. Totuși, ea reduce opțiunile disponibile și semnalează fracturarea tacitului consens european privind sprijinul militar. Dacă alte țări cu stocuri post-sovietice ar urma exemplul bulgăresc, efectele s-ar acumula.
Contextul politic intern din Bulgaria nu e ironic. Radev, deși membru al unui guvern NATO și UE, a cultivat relații strânse cu Moscova pe parcursul mandatului de președinte. Poziția sa pe Ucraina reflectă nu doar calcule electorale — în Bulgaria există o voci reale, inclusiv în rândul societății civile, care contestă ajutorul militar și preferă neutralitate. Guvernul s-a aliniat cu această senzibilitate.
Știrea vine într-un moment în care Ucraina și partenerii occidentali conturează noi căi către o posibilă rezolvare diplomatică. Inițiativele recente, inclusiv propuneri de negocieri indirecte, au fost respinse de Moscova. Moscova a condiționat orice discuții de recunoașterea anexării teritoriale și retragerea occidentali din stat. Iar în timp ce aceste calcule diplomatice se desfășoară, Rusia continuă să bombardeze ținta. În ultimele 24 de ore, atacurile rusești cu drone și rachete au ucis zece civili și au rănit 106 în șapte regiuni ucrainene.
Atacurile din noaptea de 8 spre 9 iunie au fost deosebit de violente. Rusia a lansat două rachete de croazieră și 168 de drone. Apărarea aeriană ucraineană a interceptat 146 dintre acestea, dar 17 drone și două rachete au pătruns, lovind ținte în 18 locații. Fragmente din dronele doborâte au căzut în opt alte locuri. Pe lângă victimele din Harkov și Herson, pierderile civile includ case, magazine, centre culturale și vehicule. Într-un atac asupra Harkovului, o tânără de 22 de ani, însărcinată, a fost ucisă. Orașul și alte 30 de aşezări din jurul lui au fost bombardate cu rachete Kh-59, bombe aeriene ghidate și drone.
Paralela e dureroasă. Pe fondul discuțiilor despre o posibilă pace, artileria lui Putin nu incetează. Fiecare zi adaugă la bilanțul morților. Această realitate contrastează cu tonul „justei păci” invocat de oficialii bulgari. Pentru Ucraina, orice încetare a aprovizionării cu arme în contextul unei agresiuni militare continue nu e o poziție de principiu moral — e un calcul politic care privilegiază relațiile cu Moscova.
Bulgaria nu e singura. Dar exemplul ei ilustrează o problemă mai mare pentru coaliția occidentală de sprijin pentru Ucraina: nu e o coaliție monolitică. Ea e țesută din state cu geopolitici diferite, interese economice divergente și legăturile cu Rusia mai vechi decât cu NATO. Atunci când presiunea internă crește, fie din cauza costurilor energetice, fie a mâniei electorale, unele țări încep să-și repoziționeze politicile. Și atunci când o țară se retrage, altele o urmează în gândire, dacă nu și în acțiune.
Ceea ce urmează pentru Sofia și pentru relația ei cu Occidentul rămâne deschis. UE și NATO nu au instrumente directe pentru a forța o țară membru să continue ajutorul militar — doar presiuni diplomatice și, în caz extrem, măsuri de conformitate. Dar ce e clar e că ecosistemul decizional european s-a schimbat. Și Moscova o știe.