Donald Trump a amenințat luni, 17 august 2026, că va bombarda Omanul dacă statul arab „se pune în calea” negocierilor americano-iraniene. Declarația a venit exact în ziua expirării memorandumului de 60 de zile semnat de SUA și Iran. Tot atunci, Teheranul a avertizat că va relua atacurile dacă americanii nu ridică blocada navală în câteva săptămâni.
Să pui lucrurile cap la cap: într-o singură zi, SUA a amenințat un aliat regional, Iranul a anunțat că pregătește un atac, iar acordul care ținea războiul în stand-by a expirat. Nu e retorică, e o schimbare reală de dinamică.
De ce Omanul a ajuns în vizorul lui Trump
Omanul se află într-o poziție extrem de dificilă în acest conflict. Statul care se declară neutru a suferit atacuri iraniene de la izbucnirea războiului, dar negociază în același timp cu Teheranul un acord privind transportul maritim prin Strâmtoarea Ormuz — calea navigabilă prin care trece o cincime din țițeiul mondial. Oficialii iranieni declaraseră luni că sunt aproape de finalizarea acestui acord.
Washingtonul lucra la propriul set de garanții pentru aceeași strâmtoare. Cele două piste de negociere mergeau în paralel, iar tocmai asta pare să fi declanșat reacția lui Trump. Dacă Omanul ajungea la un acord separat cu Iranul, SUA pierdea pârghia principală din negocieri. Amenințarea lui Trump urmează o logică, oricât de brutală în formulare — numai că amenințarea unui aliat care nu a atacat niciodată interesele americane directe trimite un semnal îngrijorător celorlalți parteneri din Golf.
Canalele secrete cu IRGC și negarea imediată de la Teheran
Trump nu s-a oprit la amenințarea cu bombardamentele. În același interviu telefonic la Fox News, el a declarat că administrația sa are canale directe de comunicare cu Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice — IRGC, forța militară și politică dominantă din Iran. Detaliul e semnificativ: IRGC nu e o structură militară obișnuită, ci un stat în stat, cu interese economice uriașe și control direct asupra programului nuclear iranian.
Un purtător de cuvânt al IRGC a negat imediat afirmația. Că e adevărat sau nu, faptul că Trump a ales să facă publică această informație exact în ziua expirării memorandumului nu pare deloc întâmplător. E o presiune, un semnal că SUA are acces la centrul de decizie iranian — sau vrea ca Iranul să creadă asta.
Iranul a fixat un termen. Memorandumul a expirat fără acord.
Memorandumul de 60 de zile, semnat pe 17 iunie, fusese un angajament mutual pentru continuarea discuțiilor în vederea unui acord final de pace. A expirat luni fără niciun document nou semnat. Nu mai există niciun cadru legal care să oblige vreo parte să rețină forța militară.
Un înalt oficial iranian a declarat pentru Reuters că Teheranul va lansa un atac în Strâmtoarea Ormuz și dincolo de ea dacă SUA nu ridică blocada navală în câteva săptămâni. Statele Unite au încetat atacurile aeriene sistematice, dar mențin blocada ca instrument de presiune economică. Iranul nu mai acceptă această stare intermediară și, spre deosebire de multe alte avertismente anterioare, de data aceasta a venit cu un termen explicit, nu cu o amenințare vagă.
Detaliul care schimbă tot: în acest conflict, termenul limită nu îl controlează Trump — îl controlează Teheranul. Washingtonul trebuie să aleagă în câteva săptămâni între ridicarea blocadei, un nou acord provizoriu sau un răspuns militar deschis. Omanul rămâne prins între toate aceste variante, amenințat simultan de Iran și de aliatul său american. Cum va gestiona Casa Albă această ecuație fără să-și alieneze definitiv partenerii din Golf e întrebarea la care nu există încă un răspuns clar.
